Întrebarea aceasta mi-a răsunat în minte frecvent în ultimii ani. Când nu știam să pun limite. Când voiam să ajut pe toată lumea și să livrez impecabil. Când termenele limită nu mă lăsau să dorm noaptea. Anul acesta a dispărut complet din mintea mea. Răspunsul l-am găsit tot într-o noapte, clar, luminos: nu o să pot renunța niciodată la marketing. Nu mă pot vedea făcând altceva. A fost un drum lung și anevoios până mi-am descoperit această pasiune.
Însă, în momentele de stres, este normal să-ți pui la îndoială alegerile. Este normal să ne întrebăm dacă suntem bine și dacă ne place ceea ce facem, ca să nu ajungem să tragem de noi făcând ceva ce urâm.
Din păcate, acest domeniu este foarte solicitant. Oricât de mult l-ai iubi, la un moment dat trebuie să iei o pauză și să iei puțin distanță ca să înțelegi ce poți face ca să fii bine. Nu pare un domeniu așa greu, știu. Dar este.
Pentru toți colegii mei, soloprenorii care fac totul singuri, inclusiv marketing, pentru antreprenorii care vor să se implice mai mult în activitățile de marketing, dar se simt copleșiți – dacă o să vină o vreme când o să aveți și voi această întrebare – vă rog ca răspunsul să fie: “da, continui”.
Cauzele burnout-ului în marketing
De ce ajungem, totuși, la această întrebare?
- Pentru că presiunea de a livra campanii în timp record este mare.
- Pentru că jonglezi într-o zi cu nenumărate task-uri și cu termene limită care creează un sentiment de urgență și stres.
- Pentru că trebuie să te adaptezi constant la schimbările din domeniu. Trebuie să fii la curent cu noile tehnologii și cu noile tendințe.
- Pentru că așteptările nerealiste pot fi prea mari, cum ar fi rezultate obținute chiar a doua zi.
- Pentru că ni se cere mereu să fim creativi, inovatori. Dacă ai creat o campanie de marketing care a adus rezultate bune, următoarea campanie trebuie să fie și mai bună.
- Pentru că uneori eforturile nu-ți sunt apreciate la adevărata valoare.
- Pentru că viziunile diferite asupra strategiilor de marketing pot duce la tensiuni și de aici la stres.
- Pentru că ești tot timpul conectat 24/7 la telefon, de aici sentimentul că nu te poți deconecta.
- Pentru că uneori nu ai suficiente resurse și trebuie să găsești soluții pentru a crea campanii bune cu bani puțini. Se aplică și în cazul organizării evenimentelor.
- Pentru că ești direct responsabil de bugetele de marketing și trebuie să le gestionezi corect.
- Pentru că trebuie să dai explicații despre banii cheltuiți în campaniile de marketing.
- Pentru că trebuie să scalezi zilnic bugetul pentru reclame ca să optimizezi cât mai bine campania și rezultatele.
Ai aici niște exemple generale. Punctele astea sunt diferite dacă ești social media manager, organizator de evenimente, copywriter, antreprenor, soloprenor, PR manager.
O perspectivă personală
Le-am trăit însă pe toate pe propria piele. Nu e suficient să pui limite. Nu e suficient să practici meditația sau să prioritizezi sarcinile. Când ești în miezul lucrurilor, nu reușești să te detașezi, să ieși de acolo.
Am trecut prin câteva burnout-uri, unul chiar grav, până acum. Ce îți pot spune este faptul că doar tu te poți ajuta. Tu te cunoști cel mai bine și-ți poți crea propriile resurse pentru a trece mai ușor peste aceste greutăți.
Eu am început cu o evaluare obiectivă a mea. Am vrut să aflu, de asemenea, de ce îmi place așa mult acest domeniu, ce mă motivează să continui. Apoi am văzut ce factori de stres am în viața mea – atât profesională, cât și privată. Am început să lucrez la acei factori de stres. Am fost nevoită să renunț la jobul din corporație, pentru că simțeam că îmi trebuie o pauză pentru a mă redescoperi.
Drumul nu este același pentru toți. Este OK să îți construiești propriul drum, în propriul ritm.
Câteva idei pentru a gestiona presiunea
De când sunt antreprenoare, mi-am făcut propriul program de lucru, îmbinat cu un program de dezvoltare personală, care mă mulțumește și mă motivează. Am inclus hobby-uri și plimbări care mă ajută să mă relaxez și să devin mai creativă.
Cumva, este un paradox, dar cu cât am devenit mai relaxată, cu atât am reușit să fiu mai creativă și productivă. Nu am cunoscut până acum acest sentiment, tot timpul eram pe pilot automat. Experimentez și văd ce funcționează mai bine pentru mine acum.
Un sfat general:
Oprește-te din ce faci. Ia puțină distanță.
Nu ai idei pentru campania aceea la care lucrezi acum? Ia-ți adidașii și ieși la o plimbare. Vei reveni cu un tonus mai bun și, automat, ideile îți vor veni mai ușor.
Simți că deadline-urile te apasă? Fă o pauză și ocupă-te de o activitate care te relaxează. Te vei întoarce la muncă cu mintea mai limpede și vei fi mai productiv(ă).
Ești copleșit(ă) de volumul de muncă? Împarte sarcinile în pași mai mici și acordă-ți o recompensă după fiecare pas finalizat. Așa te vei simți mai motivat(ă).
Ai intrat în rutină? Lucrează dintr-o cafenea sau din alt loc preferat. Fă mici schimbări în programul de lucru. La finalul programului, în loc să folosești aceeași rută spre casă, schimb-o.
Când ai epuizat toate ideile, folosește mind mapping-ul: vizualizează-ți ideile într-un mod grafic pentru a identifica conexiuni noi.
Nu poți scrie absolut nimic? Renunță să mai scrii în acest moment, nu te chinui. În schimb, scrie în jurnal orice îți vine în minte. Acest lucru îți va oferi claritate. În plus, pofta vine mâncând. Îți va veni natural acum să scrii acele texte pentru website.
Caută un mentor dacă simți că ceea ce faci are nevoie de o perspectivă fresh.
Nu ignora semnalele burnout-ului
În acest domeniu, blocajele creative și stresul sunt normale. Devin o problemă în momentul în care se acutizează. Pentru a nu ajunge în acel punct, trebuie să ai grijă de tine și mental, și fizic. Învață tehnici de gestionare a stresului, mănâncă sănătos, dormi suficient, hidratează-te.
Pentru că am ignorat mulți ani semnalele burnout-ului, am ajuns într-un punct în care mi-a fost greu să îmi recapăt sănătatea. Mă bucur totuși că am reușit să trec cu bine peste această etapă. Îmi doresc să scriu mai mult despre acest subiect. Pentru că un burnout îți afectează toată viața: și emoțională, și mentală. Noi avem rolul de a transmite emoții, de a crea povești, de a ajunge la inimile oamenilor. Este imposibil când ești în burnout.
Scrie-mi dacă ai nevoie de sfaturi despre burnout sau despre marketing.
Mulțumesc că mă citești!
Cătălina